cuvintepicaturi


Scrie un comentariu

caută-mă

Sunt galbenul din frunze veștejite
Nu mă strivi sub pasul tău grăbit,
Ascultă-mă în șoapte nerostite
Și caută -mă -n sufletul golit.

Sunt vântul răscolit de amintiri
Sub frunze moarte mă ascund tăcut,
Tu caută -mă -n plânsele priviri
În ochii tăi nu mă lăsa pierdut.

Sunt luna nopților în care plâng
Nu trage storurile la fereastră,
Iubire, nicicând n-am să te alung
Nu ne uita, sunt în toamna noastră.

Anunțuri


Scrie un comentariu

mereu

 

Cât mai e toamnă, am să te iubesc…
Ca pe-un sărut copilăresc,
Când vine iarna am să mă ascund
Și-am să te iubesc, doar … mai profund.

Mi-e dor de doruri de demult
În nopți înstelate să ne ascult,
Dar viața asta mi te-a smuls
Rămas ca o întrebare… fără răspuns.

E toamnă iar, mă pierd ciudat
În frunze rogulii abandonat ,
Dar te voi iubi in felul meu
Profund, excentric… dar mereu.


Scrie un comentariu

vis

 

Nici nu mai știu când se făcuse noapte!
Era târziu, făptura-mi aștepta!
Când amuțeau și sunete… și șoapte,
Iar un izvor aproape, susura!

Insomniace gânduri mă-mpresoară!
Și sub alcov de clipe efemere,
Îmi amintesc…cândva de o vioară,
Ce îmi cânta șăgalnic, de plăcere!

Cu trupul încordat de nemișcare,
Într-un fotoliu vechi de la bunica,
M-a răscolit aceeași întrebare:
De ce, din tot, n-a mai rămas nimica?

Piciorul întins, pe sub dantela spumă,
A tresărit ușor în amorțire!
Am adormit, visându-ne-mpreună,
Tăcute acolade de iubire!

Și am atins în vis nemărginirea!
Când tresărind, făptura îmi salvai,
Dar am gustat din dezamăgirea,
Când reveneam, dat tu…nu mai erai!

Te-am rătăcit în visul meu ferice,
În care mă pierdeam ca-ntr-un abis,
Când mâna-ți se-apleca să mă ridice,
S-a luminat, iar… ochii-mi s-au deschis!


Scrie un comentariu

oare ?

nu cunosc nimic mai trist
decât lacrima
scăpată pe obraz
ea, trezită din fericire
și părăsită apoi vieții
pe-o cărare ce nu duce nicăieri…
te rog pe tine, vântule,
dacă poți ajuta,
usucă lacrima.
ori pe tine soare, dacă poți lumina
mângâie tu creștetul.
ploaie, dacă poți spăla plânsul,
spală-l tu,
iar tu, frumoasa lună,
dacă poți, fii sora ei,
dar nu lăsați neuscată
lacrima scursă pe obraz.
oare n-am învățat destul suferința ?


Scrie un comentariu

mă dori

 

Vin noaptea și te-acopăr cu lumină.
Nici nu simți cum mă strecor în vis,
Cum te mângâi pe păr și-n surdină
Îți leagăn somnul zborului promis.

Strâng umbrele de pe tapetul lunii
În care-ai să pășești în zori de zi,
Șterg de rugină și de-arsura brumii
Poteci de gând ce privesc spre miazăzi.

Ele  își răsfiră setea de-nnoire
Pe-un câmp minat cu flori de așteptări.
Vin numai la noapte să te văd, iubire !
Nu-ți tulbur somnul. Vin doar că mă dori…


Scrie un comentariu

aparențe

Nicicând nu suntem ce părem a fi.
Adesea, acuzați de aparențe,
Cedăm, purtându-ne-n straie fumurii,
Un dor impetuos de transparențe.

Ne locuiesc, de-a valma, duse vieți,
Și visul unei vieți ce va să vină,
Și mugurii atâtor frumuseți
De teamă, uităm să-i scoatem la lumină.

Iar alteori, pe buza noastră șed
Și se-nmlădie salbe de cuvinte,
Și-n timp ce-n gură cântece alerg
În suflet e-o tăcere de morminte.

Și, ca si cum nicicând n-ar fi de-ajuns
Obolul dat atâtor stări de-a fi,

Atâtor intrebări fără răspuns,
Atâtor vise care se ingroapă,

Se mai adaugă peste-acestea și
Cosorul vremii, ce sufletul ne sapă.


Scrie un comentariu

doar noi

Ți-am semănat cuvintele în ramuri
Să se transforme-n șoapte-n zori de zi,
Când adieri se-ngâna lângă geamuri
Și fluturi adormiți pe flori se vor trezi.

Vroiam să simți cum stropi de rouă
Pe trupul odihnit își caută un loc,
Când viața viselor se-mparte-n două
Și stelele se sting în vetre fără foc.

Eram doar noi pe soclul de lumină
Întruchipând statui care-și vorbesc,
Când umbra nopții pleacă fără vină
Și ochi neplânși din ceruri ne privesc.

Îmi ești așa frumoasă printre gânduri
Că, nu-mi găsesc cuvintele să-ți spun,
Cum fulgeră prin zări în repetate rânduri
Și nu pot lacrimile ploii să le-adun.